1 noiembrie 2015

sfintirea1 xga

Biserica „Sfânta Treime” și „Sfinții Mărturisitori Ardeleni” a Parohiei Ortodoxe Române din Philadelphia, Pennsylvania (SUA), a fost târnosită duminică, 1 noiembrie 2015, de către Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Arhiepiscopul ortodox român al celor două Americi, împreună cu Preasfințitul Părinte Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al eparhiei, înconjurați de un sobor de preoți.

Sfințirea bisericii românești din Philadelphia reprezintă încununarea a nouă ani de strădanie depusă de către enoriași, sub grija părintelui Nicolai Buga, în vederea restaurării clădirii bisericii și a întregului ansamblu parohial.

Totodată, slujba de târnosire a marcat sărbătorirea bicentenarului bisericii.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, IPS Părinte Arhiepiscop Nicolae a oferit părintelui paroh Nicolai Buga și părintelui diacon Timotei Avram, în numele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Ordinul „Crucea Sfântului Andrei”, ca semn de apreciere pentru lucrarea misionară și efortul depus pentru restaurarea bisericii. Înaltpreasfinția Sa a mulțumit credincioșilor comunității pentru susținerea proiectului restaurării bisericii și i-a felicitat pentru această frumoasă realizare. Apoi i-a îndemnat să fie mărturisitori și continuatori ai Ortodoxiei românești în această zonă a Statelor Unite ale Americii. Strădaniile depuse de-a lungul ultimilor ani pentru restaurarea bisericii își vor găsi împlinirea prin participarea credincioșilor la sfintele slujbe și în viața parohiei, prin grija pentru creșterea copiilor și a nepoților în credința creștină ortodoxă.

Părintele paroh Nicolai Buga a dăruit Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae și Preasfinţitului Părinte Ioan Casian de Vicina, ca semn de mulțumire din partea comunității bisericii, câte o icoană reprezentând Sfânta Treime.

Biserica a fost neîncăpătoare pentru numărul mare de enoriași care au participat la slujba de târnosire. Aceștia au avut posibilitatea de a intra și a se închina în Sfântul Altar și de a cinsti moaștele Sfintei Ana, mama Fecioarei Maria, și ale Sfintei Teodora, Împărăteasa Bizanțului, aduse spre închinare de la Parohia "Sfânta Treime" din Rochester, New York.

Mai multe informații despre istoria bisericii sunt disponibile la adresa www.holytrinityphiladelphia.org.

Sursa: ziarullumina.ro